Rss Feed
Tweeter button
Facebook button
Technorati button
Reddit button
Myspace button
Linkedin button
Webonews button
Delicious button
Digg button
Flickr button
Stumbleupon button
Newsvine button
Youtube button
  • Iphone 5, Accesorii iPhone 5 – Apple lansează un nou iPhone.

    iPhone: Odiseea spaţială
    Apple se apropie de momentul lansării noului tip de iPhone, în timp ce se străduieşte să rămână în fruntea competiţiei cu rivali ca Samsung Electronics,potrivit site-ul publicaţiei Wall Street Journal.

    Apple a comandat componentele cheie pentru noul iPhone, a cărui lansare este aşteptată pentru sfârşitul lunii septembrie a acestui an, anunţă surse apropiate companiei. Se preconizează că noul iPhoneva fi similar cu modelul precedent, dar mai subţire şi mai uşor, cu o cameră îmbunătăţită de 8 megapixeli.

    Una dintre persoanele familiarizate cu acest subiect a spus că noul iPhone va opera cu cipurile wireless ale Qualcomm Inc. Modelul actual de iPhone foloseşte cipuri wireless de la o fostă companie germană, Infineon Technologies AG, care este acum în propritatea Intel Corp. Cipurile de la compania deţinută de Intel sunt valabile pentru majoritatea modelelor de iPhone 4, însă unele terminale ale Vertizon Wireless au cipuri de la Qualcomm. Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Apple a refuzat să comenteze informaţia.

    Aşteptarea unui nou tip de iPhone – produsul care aduce Apple cel mai mare venit anual – a început după ce compania a refuzat să dezvăluie noul său model de smartphone la întâlnirea anuală a dezvoltatorilor, care a avut loc în iunie. Suspiciunile au apărut deoarece compania lui Steve Jobs anunţa, de obicei, noile tipuri de tehnologii în cadrul acestei întâlniri.

    Apple a declarat că un nou tip de software pentru telefoanele mobile va fi disponibil din toamnă. Această afirmaţie a alimentat speculaţiile conform cărora noul tip de iPhone va fi lansat în aceeaşi perioadă.

    O persoană informată în legătură cu planurile Apple a spus că, iniţial, lansarea noului tip de iphone era programată pentru vară, aşa cum a fost de fiecare dată, însă dispozitivul nu a fost gata la timp. Lansarea iPhone ar putea fi întârziată şi mai mult dacă producătorul, Hon Hai Precision Co., care asamblează iPhone, nu îşi va putea mari rata de producţie.

    Directorul Hon Hai, Terry Guo, a spus luna trecută că rata de producţie a touch-screen-ului Apple nu a fost satisfăcătoare şi că acest lucru i-a afectat profiturile. “Dispozitivele touch-screen sunt foarte subţiri. Este foarte dificil să instalezi atâtea componenete într-un iPhone sau iPad. Speram să mărim rata de producţie şi volumul în a doua jumătate, ceea ce ne va ajuta să ne îmbunătăţim performantele”, a spus Guo.

    Purtătorul de cuvânt al Hon Hai a refuzat să comenteze.

    Afacerea iPhone a adus jumătate din veniturile anuale de 24,7 miliarde de dolari ale companiei, în primul trimestru care s-a încheiat pe 26 martie. De când au lansat dispozitivul, în 2007, Apple a vândut 108,6 milioane de iPhone-uri.

    În timp ce iPhone domină piaţa smartphone-urilor, competiţia s-a intensificat când alţi producători au lansat telefoane mobile care operează cu sistemul Android al Google. Rivalitatea s-a intensificat, de curând, şi cu producătorul coreean Samsung, cu care Apple este într-o confruntare juridică. Ambele companii s-au acuzat reciproc de încălcarea proprietăţii intelectuale.

    Marţi, Apple a depus o plângere la U.S Trade Commission (ITC), încercând să blocheze importurile de telefoane mobile şi tablete Samsung în Statele Unite. Această reacţie a fost determinată de faptul că săptămâna trecută, Samsung a solictat ca ITC să excludă anumite modele iPone şi iPad de pe piaţa americană.

    Predicţiile analiştilor de pe Wall Street asupra noului model de iPhone sunt rezervate deoarece aceştia nu se aşteaptă ca noul dispozitiv să aibă îmbunătăţiri majore care să convingă actualii proprietari să-şi upgradeze telefoanele.

    Totuşi, “departamentul de vânzări al Apple estimează că vânzările pentru noul model vor fi agresive. Ne-au spus să ne pregătim pentru atingerea obiectivului de 25 de milioane de terminale vândute până la sfârşitul anului”, a declarat unul dintre oamenii care se ocupă de aprovizionarea Apple. Acesta a completat spunând că producţia iniţială va fi de câteva milioane de unităţi.

    Investitorii se aşteaptă la o dezvoltare şi mai mare a industriei telefoanelor mobile ale Apple, în următorul an. Oamenii care sunt infomati în legătură cu strategiile Apple spun că firma pregăteşte o reinoire a iPhone-urilor, inclusiv o nouă tehnologie de alimentare a telefoanelor. Conform surselor, Apple a lucrat, de asemenea, la dezvoltarea unor telefoane mai ieftine, cu touch-screen.

     
  • iPhone-ul, globalizarea şi românii

    De nenumărate ori am auzit replica “dacă ne năşteam în altă ţară, acum eram cineva”. Parţial adevărat. De ce? Pentru că în ultimii ani, doar cei care nu au fost puternici sau cei care nu şi-au dorit cu adevărat nu au putut reuşi. Binenţeles că sunt şi excepţii, aşa cum nu există nicio pădure fără uscături, dar în mileniul III posibilităţile românilor sunt nelimitate.

    Afirm, cu tărie chiar, că am ajuns de la egal la egal cu orice american, englez sau francez. Unul dintre argumente, şi cel mai de actualitate, este o aplicaţie făcută de români pentru iPhone cu care se poate descoperi dacă ai sau nu cancer de piele. Ştirea a fost prezentată ieri, mai întâi, de publicaţiile de renume din afară, precum Washington Post sau Business Insider, iar mai apoi preluată de aproape toate ziarele şi televiziunile din ţară şi străinătate.

    O echipă de câţiva oameni au reuşit, fără să fie nevoiţi să părăsească ţara, să aducă o mare laudă României. Cu un preţ modic, de circa 5 dolari, utilizatorii de iPhone pot descărca aplicaţia Skin Scan cu ajutorul căreia, după ce este fotografiată o aluniţă, se poate diagnostica apariţia melanomului, una dintre cele mai grave forme de cancer al pielii.

    Pentru a putea finaliza această aplicaţie, a au făcut front comun medici, matematicieni şi programatori. Este adevărat şi faptul că fără susţinere financiară proiectul lor mai avea de aşteptat, dar au găsit fondurile necesare tot în România, la un fond de investiţii.

    Aşa cum ne-a declarat unul dintre co-partenerii afacerii, Mircea Popa, aplicaţia a fost finalizată la 31 mai, iar finanţarea de 50.0000 de euro a venind din partea Seed Money România. Aşadar, avem un exemplu clar că şi în România se poate, dacă îţi doreşti cu adevărat.

    Exemplul lor nu este singular. În urmă cu un an, colegii mei de la ziarul Evenimentul Zilei au prezentat cazul altor români care au făcut mai multe aplicaţii pentru binecunosctul produs al celor de la Apple. Şi, mai recent, este exemplul firmei clujene iQuest, a cărei aplicaţii – Trip Journal, câştigătoare a premiului pentru cea mai bună aplicaţie din lume acordat de Google anul trecut, a fost nominalizată la premiile Webby, considerate Oscarurile internetului.
    În luna martie, o altă româncă, tot de la Cluj, Raluca Ioana van Staden, a câştigat special “Special Diploma” şi “Scientific Order Leonardo Da Vinci pentru promovarea creativităţii” pentru un dispozitiv care depistează cancerul în doar şase minute.

    Pentru descoperirile acestea, care au ajuns pe prima pagină a mai multor ziare din afară, românii nu au fost nevoiţi să părăsească România. Ei au găsit aici tot ceea ce aveau nevoie pentru a demonstra că ne ridicăm la orice fel de standard cu produsele noastre. O concluzie, la prima vedere, ar fi că economia de piaţă şi paşii făcuţi de România în ultimii 20 de ani nu au fost de prisos. Globalizarea are şi părţi bune, nu doar aceea că marii coloşi economici merg în ţările sărace, cu forţă de muncă ieftină, pentru a-şi mări profitul cu costuri cât mai reduse. Sau văzută din cealaltă parte, românii nu mai sunt nevoiţi să ajungă în SUA, precum ardelenii după aur sau petrol, aşa cum am văzut în filmele lui Dan Piţa sau Mircea Veroiu, cu regretatul actor Ilarion Ciobanu.

     
  • iPhone: Odiseea spaţială.

    Un pas mic pentru omenire, un salt uriaş pentru Apple. Atlantis, ultima navetă care va fi trimisă în spaţiu de către NASA va avea la bord două smartphone-uri iPhone 4s dotate cu o aplicaţie specială care îi va ajuta pe astronauţi să facă o serie de experimente, scrie publicaţia Wired.

    Aplicaţia, numită SpaceLab, va măsura nivelul de radiaţii de la bordul navei, localizarea pe orbită, precum şi altitudinea. Testarea acestei aplicaţii nu este critică pentru misiune, dar ar putea duce la apdatarea pentru utilizarea în spaţiu a dispozitivelor comerciale în viitorul apropiat.

    Astronauţii se vor folosi, în principal, de giroscopul implementat în iPhone. Brian Rishikof, directorul Odyssey Space Research, compania care a dezvoltat aplicaţia SpaceLab, este de părere că această tehnologie va putea fi folosită pentru a “executa funcţii de backup necesare restaurării capacităţii de navigare” şi crede că ar putea salva vieţi în situaţii de criză.

    Deocamdată, telefoanele trec printr-un proces minuţios de verificare pentru a se stabili sigur că dispozitivele nu vor afecta instrumentele de bord. Nava Atlantis este programată să decoleze pe 8 iulie iar echipajul staţiei spaţiale se va putea juca cu telefoanele până în septembrie, când o navă rusească le va aduce înapoi pe Pământ pentru a fi analizate.

    “Încercăm să aratăm cum un produs comercial folosit de milioane de oameni poate funcţiona ca un instrument pentru zborurile spaţiale,” a spus Rishikof.

     
  • Android Market pentru România

    Google, compania care deţine cel mai mare utilizat motor de căutare, a anunţat că Android Market va creşte accesul consumatorilor şi sprijinul oferit de către dezvoltator pentru aplicaţiile plătite şi în România.

    În următoarele zile, consumatorii din 99 de noi ţări vor putea să achiziţioneze aplicaţii Android Market. Această ultimă extindere de Android Market înseamnă mai multe aplicaţii – inclusiv jocuri, de productivitate, sociale şi aplicaţii – pentru consumatori, precum şi mai multe oportunităţi de vânzare pentru dezvoltatorii din mai multe ţări.

    Numărul de ţări în care utilizatorii Android pot achiziţiona aplicaţii contra cost va creşte la 131, incluzând şi România. Consumatorii din aceste ţări nou susţinute vor avea acces la peste 200.000 de aplicaţii gratuite şi plătite în Android Market pe care le pot accesa direct de pe dispozitivul cu sistem de operare Android.

     
  • Apple, un alt scandal. Numarul unic al telefonului “spune” cine-i stapanul autor

    Un specialist in securitate sustine ca numarul unic de identitate al fiecarui telefon poate dezvalui identitatea proprietarului, cu ajutorul unei aplicatii capabile sa identifice pagina utilizatorului de pe o cunoscuta retea de socializare.

    Acelasi lucru este valabil si pentru posesorii de iPad-uri si iPod-uri.

    Dezvaluirea a fost preluata de cunoscuta revista Wired.com si de postul CNN.

    Ea vine in contextul in care Apple tocmai a fost desemnat cel mai valoros brand din lume, depasind Google, care a detinut acest titlu timp de 4 ani.

    Faimosul mar valoreaza 153 de miliarde de dolari, aproape cat PIB-ul Romaniei pe un an intreg.

     
  • Cum s-au luat chinezii la bătaie cu angajaţii unui magazin Apple pentru a-şi cumpăra un IPHONE 4 ALB

    Mai multi chinezi care stăteau weekendul acesta la coadă, în Beijing, ca să-şi cumpere un iPhone 4 alb s-au gândit că acesta este un gadget pentru care merită să te lupţi. Aşa că s-au luat la bătaie cu angajaţii magazinului Apple, au spart una din uşile de sticlă ale clădirii şi i-au determinat pe vânzători să închidă centrul comercial pentru mai multe ore.

    Carolyn Wu, purtător de cuvânt al Apple, a spus că mai multe persoane, care stăteau la coadă afară pentru un iPhone 4 alb, au devenit agresive, iar angajaţii au închis uşile pentru a se proteja atât pe ei, cât şi pe clienţii aflaţi înăuntru. Începând de duminică, cei care vor să cumpere cu iPhone 4 alb din magazinul din Beijing trebuie să îşi facă mai întâi rezervare, dar versiunea pe negru este disponibilă imediat oricui intră pe uşă. Acesta nu a fost singurul incident care a avut loc la centrul comercial, însă este cel mai grav de până acum, iar imaginile cu uşa din sticlă făcută bucăţi şi cu clienţi răniţi, ce-i drept, uşor, au făcut turul internetului.

    Incidentul din weekend arată încă o dată cât de mult îşi doresc chinezii un gadget de la Apple. În luna ianuarie, compania a raportat că vânzările în China, în primul trimestru fiscal, au crescut de patru ori ajungând la 2,6 miliarde de dolari.

     
  • Ce se mai aude despre iPhone 5

    Aparent, fanii Apple vor mai avea de aşteptat lansarea următorului model de iPhone. Potrivit site-ului Mashable, există un zvon conform căruia iPhone 5 ar putea apărea în luna septembrie a acestui an, sau la începutul anului viitor.

    Iniţial se credea că Apple va dezvălui noul gadget în luna iunie, la Worldwide Developers Conference (WWDC). Amânarea ar putea fi datorată lansării modelului de iPhone 4 conceput pentru reţeaua Verizon, care ar putea aduce 100 de milioane de potenţiali clienţi.

    Când Apple a anunţat data evenimentului WWDC, vicepreşedintele departamentului de marketing al companiei a făcut un anunţ surprinzător. Acesta nu a pomenit nimic de lansarea vreunui dispozitiv nou, dar, în schimb, a declarat că “la conferinţa de anul acesta Apple va dezvălui viitorul iOS şi Mac OS”.

    Faptul că Apple nu a comandat încă componentele necesare producţiei iPhone 5 a alimentat zvonul. De regulă, compania îşi comandă componentele cu şase luni în avans. Lansarea ar putea avea loc în septembrie sau octombrie, după începerea noului an fiscal (25 septembrie).

    Şi mai multe zvonuri…

    Procesor mai mare, cameră mai bună, chip pentru plăţi wireless, carcasă de aluminiu… acestea sunt numai câteva din sumedenia de zvonuri legate de iPhone 5 care circulă pe internet.

    Potrivit publicaţiei Time, se presupune că noul telefon va dispune de tehnologia NFC (n.r. – Near Field Communications), prin intermediul căruia vor putea fi efectuate plăţi prin apropierea gadgetului de un dispozitiv special. Apple speră în acest fel că va da tonul unui nou trend, implementarea unui astfel de chip fiind îndelung aşteptată.

    În 2010 Apple a angajat un expert NFC (near field communication – tehnologie care permite schimbul de date între terminale aflate la distanţe mici), Benjamin Vigier, şi a obţinut o serie de brevete legate de această tehnologie, sugerând că iPhone 5 va avea incorporat un cip NFC. Brevetele indică în direcţia unor servicii precum iPay, iPay şi iCoupons, dând de bănuit că cei de la Apple au de gând să creeze un portofel virtual.

    Se speculează, de asemenea, că iPhone 5 nu va avea un design foarte diferit de predecesorul său. Totuşi se crede că partea din spate va trece de la sticlă la metal, adoptând stilul noilor MacBook Air. Telefonul ar putea avea, de asemenea, un ecran mai mare, datorită marginilor mai subţiri.

    O dezvăluire foarte importantă a făcut-o directorul Sony, Howard Stringer. Acesta, în timpul unei conferinţe despre daunele provocate de cutremurul din Japonia fabricilor Sony, a anunţat producţia unui senzor optic destinat Apple ar putea fi întârziată.

    Astfel, există posibilitatea ca Apple să nu mai folosească senzorii de imagine OmniVision de 5 megapixeli, ci să aleagă să implementeze senzorii Sony care au 8 megapixeli.

    Un alt zvon, mai puţin credibil, este acela al folosirii unei tastaturi fizice. Multe dispozitive bazate pe sistemul Android folosesc cu succes această tehnologie, având monopol asupra pieţei. Dacă Apple ar opta pentru acest sistem, probabil că va o va face sub forma unui accesoriu.

    Există chiar şi posibilitatea ca noul iPhone să poată recunoaşte atât vocea utilizatorului, cât şi faţa acestuia.

    Polar Rose, o firmă specializată în programare de recunoaştere facială, a fost cumpărată de către Apple în septembrie. În acel moment existau speculaţii în legătura cu folosirea acelei tehnologii pentru îmbunătăţirea unor servicii precum Aperture şi iPhoto, dar acum există posibilitatea ca ea să fie folosită şi în crearea noului iPhone. Integrarea posibilităţii de recunoaştere facială în iPhone 5 ar putea da naştere unui dispozitiv care-şi cunoaşte “stăpânul”, şi care ar putea să deblocheze telefonul numai pentru acesta, sau care ar putea să-i eticheteze pe membrii familiei în poze.

    În aprilie 2010 compania a achiziţionat Siri, aplicaţie care oferă răspunsuri pentru întrebări scrise sau rostite de către utilizatori. Iniţial, Siri oferea informaţiii despre restaurante, programul cinematografelor, etc. dar, la numai câteva luni, Apple a modificat aplicaţia în aşa fel încât să integreze răspunsurile oferite de Wolfram Alpha, un motor de căutare revoluţionar care oferă răspunsuri factuale, având la dispoziţie peste 50.000 de tipuri de algoritmi.

    Piesa de rezistenţă

    Puterea grafică, dar şi cea de procesare, a noului iPhone ar putea fi mult mai mare decât cea a iPhone 4. Potrivit Mashable, telefonul ar putea fi capabil să redea clipuri în High Definition (1080p). Un procesor grafic dual-core de tipul A4 ar putea fi incorporat în iPhone 5, alături de o unitate de procesare dual-core.

    Intimitate

    Recent, Apple a fost cauza unui scandal enorm. Cercetătorii americani au descoperit că smartphonurile iPhone şi tabletele iPad (3G) înregistrează pe ascuns fiecare mişcare pe care o face utilizatorul său.

    Astfel, telefonul ştie în fiecare moment unde mergi şi salvează orice detaliu într-un fişier secret numit “consolidated.db,”. Aceste informaţii sunt transmise în calculatorul utilizatorului când cele două dispozitive sunt conectate. iPhone 5 se pare că nu va mai avea această problemă, deoarece fişierul cu pricina nu va fi prezent în dispozitiv.

     
  • Paper phone, telefonul viitorului

    PaperPhone are un ecran flexibil care il face sa fie de nelipsit. Pentru ca este foarte subtire si nu ocupa mult loc, telefonul viitorului incape in orice buzunar si este aproape invizibil acolo unde il pui.

    Intr-o industrie unde fiabilitatea si marimea conteaza, primul telefon-computer interactiv din hartie vrea sa intre tare pe piata.

    PaperPhone are un display electronic foarte flexibil, care va deschide portile unei noi ere a computerelor.

    Este foarte usor, iar pelicula din care este construit il ajuta sa aiba aceleasi caracteristici ca si in iPhone. Poate sa stocheze carti, muzica, sa trimita mesaje si bineinteles sa dea telefoane.

    Cel mai important: PaperPhone nu consuma bateria atunci cand nu este folosit.

     
  • iPhone 5 va avea un design “complet nou”.

    Compania Apple se pregăteşte să lanseze în această vară un nou model al celebrului iPhone, care va fi însă, conform informaţiilor oferite de publicaţia New York Times, complet reproiectat.

    iPhone 5 va folosi un chipset CDMA/GSM/UTMS de la Qualcomm, iar această schimbare reprezintă tranziţia definitivă de la Infineon, ca producător al chipset-urilor pentru iPhone şi iPad. De acum încolo, Qualcomm se va ocupa de producerea tuturor chip-urilor pentru device-urile mobile de la Apple.

    Cea mai notabilă noutate oferită de iPhone 5 pare a fi însă faptul că telefonul va fi lansat şi proiectat, fără ca CEO-ul Steve Jobs să fie prezent pentru a coordona lucrurile aşa cum s-a întâmplat până acum. Jobs a intrat într-un concediu medical, începând de ieri, după ce în trecut a suferit de cancer la pancreas şi s-a realizat un transplant de ficat. Chiar dacă el a declarat că îşi va continua rolul pe durata absenţei sale de la sediu, înlocuitorul său Tim Cook este cel care va prelua, cu adevărat, sarcinile de zi cu zi de la Apple.

    Pe lângă designul complet nou pe care îl va aborda, iPhone 5, care este testat în această perioadă de şefii Apple, va avea parte, se pare, de un chip NFC (near field communication), asemănător cu cel utilizat de Google pentru telefonul Nexus S. Această tehnologie wireless de frecvenţă înaltă, pe rază scurtă, va permite schimbul de date între două device-uri aflate în apropiere.

    De asemenea, Apple ar putea lansa pe iPhone 5 un portofel electronic, care să cuprindă aplicaţii precum iPay, iBuy, iCoupons.

    iPhone 5 îşi va îmbunătăţi şi sistemul de comenzi vocale, utilizatorul urmând să poată, foarte probabil, să pună întrebări destul de complexe gadget-ului său. Apple ia, de asemenea, în considerare, un nou sistem pentru iTunes, cu abonament lunar, dar şi o tehnologie care permite recunoaşterea facială. Această ultimă noutate pentru iPhone 5, aceeaşi care permite tag-uirea în fotografiile postate pe Facebook, ar putea fi canalizată în mai multe direcţii de responsabilii Apple: adăugarea funcţiei de recunoaşterea facială pentru produse precum Aperture sau iPhoto, sau poate chiar la recunoaşterea facială a utilizatorului, şi deblocarea telefonului doar pentru el.