Rss Feed
Tweeter button
Facebook button
Technorati button
Reddit button
Myspace button
Linkedin button
Webonews button
Delicious button
Digg button
Flickr button
Stumbleupon button
Newsvine button
Youtube button
  • iPhone si iPad inregistreaza toate miscarile utilizatorilor fara stirea lor

    Doi experti in securitate, au anuntat recent o descoperire socanta: terminalele iPhone si tabletele de internet iPad (cu 3G), inregistreaza, in secret, toate locurile in care a fost utilizatorul, incepand cu luna iunie a anului trecut.
    Pete Warden si Alasdair Allan au descoperit ca terminalele Apple inregistreaza toate locurile unde au fost si salveaza informatiile intr-un fisier secret care este apoi copiat pe calculatorul utilizatorului atunci cand cele doua aparate sunt sincronizate. Toate acestea fara stirea utilizatorului. Fisierul contine informatii legate de latitudine si longitudine, ceea ce inseamna ca folosind un simplu program se pot afla toate locurile in care a fost posesorul aparatului. Apple a introdus aceasta functie in dispozitivele sale odata cu lansarea sistemului de operare iOS 4, in luna iunie a anului trecut. Pete Warden, unul dintre cercetatori care a lucrat cinci ani la Apple, a declarat ca oricine, de la un sot gelos si pana la un detectiv particular, pot afla pe unde ai umblat in ultimele luni. Warden si Alasdair au prezentat aceasta descoperire astazi in cadrul conferintei Where 2.0 din San Francisco. Alasdair a declarat ca in telefoanele cu sistem de operare Android nu au gasit aceasta functie

     
  • Noul iPhone produs incepand cu luna Iulie se va comercializa incepand din septembrie

    Apple va începe producţia noii generaţii iPhone în luna iulie, iar produsul va fi lansat pe piaţă în septembrie, au declarat miercuri trei surse apropiate discuţiilor. Noul smartphone va avea un procesor mai rapid, însă un aspect similar cu iPhone 4, a afirmat una dintre persoanele citate.

    ECONOMIC
    CE a autorizat ajutoare temporare de până la 15.000 euro acordate fermierilor din România 13:45
    Leul se apreciază, euro a atins un nou minim din martie 2010. Vezi cursul BNR 13:32
    Guvernul a aprobat normele metodologice pentru noua formă a programului “Prima Casă”. Află în ce condiţii poţi să-ţi iei casă cu garanţii de la stat 13:11
    Gheţea: Băncile trebuie să plătească factura crizei şi îşi asumă o profitabilitate mai redusă 12:28
    Gheţea: Perioada refinanţărilor este de “încălzire” pentru bănci 12:00
    Apple va începe producţia noii generaţii iPhone în iulie, lansarea va avea loc în septembrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
    Trei dintre furnizorii care vor participa la producţia noii variante iPhone sunt producătorul de camere digitale Largan Precision, cel de ecrane touch Wintek Corp şi gigantul taiwanez Foxconn, care se ocupă de carcase, au adăugat două dintre surse.

    Cele trei companii vor începe producţia în iulie sau august înainte de a livra componentele pentru asamblare către Hon Hai Precision Industry, cea mai mare companie din grupul Foxconn.

    Reprezentanţii Apple nu au fost disponibili pentru comentarii.

    iPhone este unul dintre cele mai populare produse ale Apple, cu peste 16 milioane de unităţi vândute doar în ultimul trimestru al anului trecut. Telefonul a generat peste o treime din vânzările companiei în aceeaşi perioadă.

    Modelul actual, iPhone 4, a fost lansat în luna iunie anul trecut de directorul general al Apple, Steve Jobs, livrările începând în aceeaşi lună.

    Apple va anunţa miercuri rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui an, aşteptate cu optimism de investitori şi analişti.

     
  • De ce a dat Apple în judecată Samsung?

    Apple, producătorul terminalelor iPhone şi a tabletelor de internet iPad, a dat în judecată compania Samsung susţinând că sud-coreenii au încălcat zece brevete de invenţie.

    Apple susţine că telefoanele şi tabletele de internet recent lansate de Samsung sunt copiate după produsele sale, inclusiv ambalajul. Plângerea Apple se referă la telefoanele inteligente Epic 4G, Captivate, Indulge, Nexus S, Galaxy S 4 şi la tableta de internet Galaxy Tab.

    Samsung este unul dintre cei mai mari producători de electronice din lume şi un important furnizor pentru Apple. Motivul real pentru care Apple a dat în judecată Samsung nu este faptul că i-a copiat produsele, ci este un atac la sistemul de operare Android, scrie businessinsider.com.

    Android este un sistem de operare gratuit care echipează majoritatea produselor Samsung, iar recent acesta a depăşit cota de piaţă a sistemului Apple, iOS. Acest proces este menit să stopeze creşterea cotei de piaţă a acestui sistem de operare.

    Sistemul de operare Android este implicat, în prezent, în 38 de procese.

     
  • Ce TELEFON ar trebui să-ţi iei. În 4 ani, WINDOWS PHONE 7 va fi MAI TARE decât iPHONE OS. Care sunt PREVIZIUNILE pieţei privind sistemele de operare ale SMARTPHONE-URILOR

    Peste patru ani, telefoanele cu Windows vor avea o cotă de piaţă de 20,9%, depăşind sistemele de operare Apple iOS (instalate pe iPhone) şi Blackberry (de pe smartphone-urile cu acelaşi nume), transmite CNN. Concluzia aparţine firmei IDC, de analiză a pieţei IT.

    În 2011, clasamentul arată astfel:

    1. GOOGLE ANDROID – 39,5% (HTC, LG, Motorola, Samsung, Sony Ericsson)
    2. NOKIA SYMBIAN – 20,9% (Nokia, BenQ, Motorola, Siemens)
    3. APPLE iOS – 15,7% (iPhone)
    4. BLACKBERRY OS – 14,9% (Blackberry)
    5. WINDOWS PHONE – 5,5%. (HTC, Samsung, LG)

    Peste numai 4 ani, clasamentul va arăta aşa:

    1. GOOGLE ANDROID – 45,4%
    2. WINDOWS PHONE – 20,9%
    3. APPLE iOS – 15,3%
    4. BLACKBERRY OS – 13,7%
    5. SYMBIAN OS – 0,2%.

    Creşterea impresionantă a Windows şi scăderea dramatică a Symbian au acelaşi motiv. Cel mai mare producător de telefoane din lume, Nokia, va renunţa la sistemul de operare Symbian în favoarea Windows.

    Nokia produce, în acest moment, o treime din telefoanele mobile vândute în lume, însă actuala cotă de piaţă este cu mult sub cea din 2006 (48%), înainte ca primul iPhone să fie lansat.

    Conform IDC, Windows va înregistra, pe piaţa telefoanelor mobile, o creştere cu 67% pe an, până în 2015. Însă creşterea este cu atât mai impresionantă, dacă ţinem cont că piaţa smartphone-urilor va creşte cu 20% pe an, până în 2015.

    De ce îşi va reveni Microsoft: compania “e foarte perseverentă, nu vrei s-o subestimezi niciodată”

    Robert Herald, fostul adjunct al lui Bill Gates, care a părăsit Microsoft acum zece ani, susţine că Microsoft îşi va reveni pe piaţa smartphoneurilor, deoarece compania “e foarte perseverentă, are multe resurse şi mult talent” şi nu trebuie niciodată subestimată.

    “În tehnologie, ideile noi câştigă, iar Microsoft a avut două astfel de idei de-a lungul timpului: Windows şi Office, pe care le-a exploatat cum nu se poate mai bine. De asemenea, Xboxul şi Kinectul au mers bine”, a spus Herald.

     
  • Aplicaţia Adevărul iPhone, pe primul loc în topul Aplicaţiilor plătite

    La numai o săptămână de la apariţie, Aplicaţia Adevărul iPhone este pe primul loc în topul Aplicaţiilor plătite de pe AppStore România.

    De pe 7 aprilie, cel mai important ziar quality din România poate fi accesat în orice moment şi de pe orice meridian al lumii şi de către românii posesori de iPhone. Adevărul iPhone respectă ultimele standard Apple, este compatibil cu toate modele de iPhone şi iPod Touch şi adaptat pentru retina display.

     
  • Cele trei prototipuri de iPhone 5. Cu ce diferă de iPhone 4

    Apple ar fi dezvoltat trei prototipuri pentru iPhone 5, spun surse din cadrul companiei, însă diferenţele faţă de predecesorul iPhone 4 nu sunt substanţiale.

    Unul dintre prototipuri este aproape identic cu iPhone 4. Singurele îmbunătăţiri sunt bateria, care va dura mai mult şi camera foto ceva mai performantă. Ecranul prototipului este neschimbat faţă de iPhone 4.

    Un alt prototip prevede schimbarea carcasei, care ar putea fi metalică. Ecranul va fi, de asemenea, modificat. Deşi se zvonise că iPhone 5 va avea o carcasă curbată în spate, se pare că aceasta va rămâne totuşi plată.

    Alt prototip prevede o tastatură QWERTY de tip slide pentru noul iPhone 5. Alte detalii nu au fost dezvăluite în legătură cu acest model.

     
  • Concurenţa celor de la Apple vrea să bată iPhone şi iPad cu un microcip cât 1 ban

    nVIDIA a adus în România trei dintre gadgeturile pe care sunt instalate microcipurile Tegra II, tabletele Motorola Xoom şi Asus Transformer, precum şi cel mai puternic telefon din lumea, LG Optimus 2X.

    Nu e mare decât o mondedă de 1 ban şi e subţire cât o foaie. Poartă denumirea de Tegra şi încorporează atât partea grafică cât şi procesorul care dă viteză tabletelor PC şi telefoanelor mobile.

    Microcipul produs de nVIDIA a ajuns la a doua generaţie şi e instalat pe toate gadgeturile de ultimă generaţie care concurează cu iPad-ul şi iPhone-ul. În el îşi pun speranţele toţi marii producători că vor reuşi să răstoarne din popularitatea şi supremaţia Apple.

    Specialiştii spun că Tegra II rulează mult mai repede aplicaţiile, iar culorile reproduse sunt mai vii şi mai spectaculoase. Pentru a demonstra ce pot să facă din gadgeturile de ultimă generaţie, nVidia a adus în România trei dintre produsele electronice pe care sunt instalate microcipurile Tegra II – tabletele Motorola Xoom şi Asus Transformer, precum şi cel mai puternic telefon din lumea, LG Optimus 2X.

    Tegra II e dual core

    “Unul dintre marile avantaje ale Tegra II este că e dual core, ceea ce înseamnă că are o viteză mult mai mare. De asemenea, poţi să vezi filme în format HD, intensitatea culorilor este impresionantă, grafica jocurile este mult mai detaliată şi nu există pericolul să îngheţe imaginea pe ecran. Navigarea pe internet este foarte rapidă, paginile se încarcă la fel de repede ca pe un PC”, a declarat pentru EVZ, Igor Stanek, unul dintre reprezentanţii pe Europa al nVIDIA.

    Care e criteriul după care stabileşti în prezent ce tablete sunt cele mai rapide? Ei bine, atunci când vorbeşti de competitorii celor de la Apple trebuie să te gândeşti la gadgeturile pe care sunt instalate sisteme de operare Android, iar în prezent, o tabletă PC puternică trebuie să suporte ultima variantă produsă de specialiştii de la Google – Honeycomb.

    Prezentarea noii versiuni de Android a fost făcută pe Motorola Xoom, tableta care se recomanda ca fiind un iPad killer. De curând lansată şi în Europa, tableta ar urma să vină şi în România. “Noi derulăm deja tratative cu distribuitorii şi o vom aduce în următoarea perioadă”, a declarat Irinel Burloiu, directorul de marketing al Emag.

    Motorola Xoom la prima impresie

    În ceea ce priveşte greutatea, între Xoom şi iPad nu există foarte mari diferenţe.

    Cei de la Motorola s-au gândit că tableta e folosită nu ca un telefon, ci utilizatorii vor dori să beneficieze de o imagine mai generoasă şi vor naviga în meniul tabletei pe lăţime. De aceea, pentru a nu te încurca prea mult în cabluri, intrările USB şi cea de căşti, desognerii le-au pus mijloc, pe una dintre lateralele pe lungime, iar cele două taste pentru sonor în partea stângă, pe laterala pe lăţime. Pe lângă interfaţa grafică a sistemului de operare, foarte dinamică şi prietenoasă, la Xoom te atrag şi culorile extrem de vii. Tasta pentru meniul principal şi cea de “înapoi” sunt situate pe ecran, în partea stângă.

    Pe internet navighezi extrem de repede, la fel ca pe Desktop-ul de acasă. Foarte atractive sunt şi jocurile, poţi vedea nave spaţiale, maşini sau avioane foarte bine evidenţiate, cu foarte multe elemente de detaliu. Practic, dacă ar fi să alegi între un notebook cu ecran de 10 inci şi un Xoom, tableta e învingătoare detaşat. E mult mai rapidă, imaginea are culori mult mai intense şi oferă mult mai multă mobilitate.

     
  • O nouă aplicaţie iPhone pentru o despărţire “curată”. Asociaţiile creştine critică vehement această aplicaţie care “instigă” la divorţ

    O nouă aplicaţie făcută pentru iPhone poate oferi sfaturi despre divorţ pe înţelesul tuturor . Însă nu toata lumea crede că aplicaţia care costă doar 9.99 de dolari poate să facă munca pentru care a fost creată, anunţă The Telegraph.

    Aplicaţia a fost realizată de către HG Apps şi Peter Martins, un avocat specializat în probleme conjugale. Inventatorii aplicaţiei atenţionează că aplicaţia “nu este un substitut pentru consilierea profesională, ci doar te dirijează către cei care pot să te ajute cu adevărat”. Acest tip de aplicaţie este disponibilă deja în America, iar acum debutează în App Store în Anglia şi Ţara Galilor.

    “Acoperă prima bază de informare pentru oricine ia în considerare divorţul sau separarea şi vrea să afle mai multe lucruri despre acest proces”, este notat în descrierea aplicaţiei în App Store.

    Fundaţia “Vocea Creştină” acuză aplicaţia că instigă la divorţ şi micşorează importanţa căsătoriilor . “Aplicaţia poate chiar să încurajeze divorţul, facându-l să pară o decizie uşor de luat ca şi orice altă opţiune pentru stilul de viaţă. Ba chiar îi poate determina pe unii parteneri să nu mai încerce să lupte pentru a-şi salva mariajul”, a declarat reprezentantul organizaţiei, Stephen Green

     
  • Cele mai ciudate aplicatii pentru iPhone si iPad

    Business Insider a făcut un top al gadgeturilor pentru produsele Apple create de alte companii şi care nu au avut chiar atât de mult succes.

    iHealth – pentru monitorizarea tensiunii arteriale: Aplicaţia este gratuită, singurele costuri sunt cele ale gadgetului conectat la iPad şi ale tensiometrului.

    Square – Micul dispozitiv se conectează la iPhone prin mufa căştilor şi îţi permite să faci tranzacţii de pe cardul de credit direct de pe telefon.

    iCade – Gadgetul arată ca aparatele mai vechi de jocuri. Îţi poziţionezi iPad-ul pe post de ecran şi te joci folosind joystick-ul şi butoanele încorporate.

    Cinemin Slice – Dispozitivul se conectează la iPad şi devine un proiector mobil.

    L5 Remote – Pentru doar 5 dolari, L5 Remote îţi transformă gadgetul Apple în telecomandă.

    Piano 2 Go – iPad-ul se poate conecta la aceste clape miniaturale şi se transformă într-un instrument digital atât pentru începători, cât şi pentru profesionşti.

    iBGStar – Cu ajutorul acestui gadget periferic, oricine îşi poate măsura glicemia în orice moment al zilei. iBGStar încă aşteaptă aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente.

    Pedal Brain – Gadgetul este un computer avansat dedicat cicliştilor care calculează viteza cu care pedalezi, cât mai ai până la destinaţie şi care îţi poate da sfaturi ca să îţi foloseşti energia cât mai bine. Aplicaţia trebuie reînnoită lunar şi poate costa până la 48 de dolari.

    WakeMate – Îţi monitorizează ciclurile de somn şi va activa ceasul deşteptător când vei fi cel mai aproape de o trezire eficientă. Ideea acestui gadget este să te trezească bine dispus şi odihnit, indiferent de cât de mult ai de dormit.

    Heart Rate RX – Acest monitor pentru inimă vine împreună cu o centură care se prinde la piept şi care ţine sub control sănătatea cardiacă.

    gPod – O interfaţă pentru iPhone care îl transformă într-o consolă de jocuri.

    Cititorul de carduri VeriFone – Gadgetul este un produs al firmei VerfiFone şi are aceeaşi funcţie ca şi Square, doar că nu se conectează prin jack-ul căştilor.

     
  • iDepo.ro lanseaza azi gama iHome

    Viziteaza acum www.idepo.ro pentru a enefia de cele mai mici preturi la gama de produse iHome
    iHome IP 1 la numai 999RON!
    iHome IP 90 la numai 510RON!