Rss Feed
Tweeter button
Facebook button
Technorati button
Reddit button
Myspace button
Linkedin button
Webonews button
Delicious button
Digg button
Flickr button
Stumbleupon button
Newsvine button
Youtube button
  • Apple cutremura bursele cu vanzari in crestere cu 124%. E no 1 pe smartphone, peste Nokia si Samsung

    Profitul net al Apple a crescut de peste doua ori in perioada aprilie-iunie, al treilea trimestru fiscal, la 7,3 miliarde de dolari, iar veniturile au urcat cu 82%, la 28,5 miliarde de dolari, datorita vanzarilor neasteptat de bune.

    De altfel, vanzarile Apple au depasit cu mult estimarile pe toate categoriile de produse, iar actiunile companiei au crescut cu peste 7% la New York, atingand un maxim istoric de 405 dolari pe unitate. Rezultatele financiare ale companiei au “zdrobit” si cele mai optimiste estimari ale analistilor, transmite agentia Reuters.
    Cererea foarte mare pentru iPad, iPhone si produsele Mac au condus la acest rezultat care este peste asteptarile unor specialisti. iPad 2 a avut incasari fabuloase in piete noi, cum ar fi China.
    Specialistii sustin ca, odata cu vanzarea a 20,34 milioane de iPhone-uri in trimestrul al treilea, Apple a devenit cel mai mare producator de smartphone-uri din lume dupa volum, depasind Nokia si Samsung. Piata asteapta de la Apple in urmatoarele luni o noua varianta de iPhone, care ar putea propulsa semnificativ vanzarile in urmatoarea perioada.

     
  • Rezultat surprinzator. Ce s-a ales de un iPhone 4 care a cazut de la 4.000 de metri

    Dupa ce au aparut pe internet mai multe experimente “dureroase”, marturia lui Jarrod McKinney a uimit pe toata lumea: aparatul i-a cazut din buzunar de la 4.000 de metri altitudine, in timp ce facea parasutism, iar rezultatul a fost surprinzator.

    Gadgetul iPhone 4 al lui Jarrod McKinney, cunoscut pentru fragilitatea lui, a fost stricat de baietelul sau de numai 2 ani, dupa ce copilul l-a doborat din greseala de pe un raft din baie.
    Nu mica i-a fost mirarea lui barbatului cand acelasi telefon i-a picat din buzunar de la o inaltime de peste 4.000 de metri, cand facea parasutism.
    La aterizare si-a gasit telefonul, cu ecranul facut bucati, pe o cladire, la jumatate de kilometru de locul aterizarii.
    In gluma, instructorul lui de parasutism a decis sa-l sune pe Jarrod pe telefonul cazut de la inaltime.

     
  • Accesorii iPhone 5 – iPhone-ul detectează radiaţiile

    Un grup de ingineri a creat un dispozitiv, o cutie cam cât două pachete de gumă de mestecat, care îţi poate arăta cât de contaminată radioctiv este o zonă.

    Dispozitivul funcţionează prin intermediul iPhone, iPad şi iPod Touch. Se conectează prin mufa de căşti şi îţi arată nivelul radioactiv. “Informaţiile privind radiaţiile trebuie să fie oferite la fel cum sunt cele legate de temperatură”, sunt de părere cei care au făcut gadgetul. Detectorul costă 50 de dolari, iar aplicaţia 5 dolari.

     
  • Poliţiştii îţi pot verifica datele biometrice folosind doar un iPhone

    Zeci de agenţii guvernamentale din Statele Unite se pregătescă să introducă printre echipamentele de siguranţă şi un dispozitiv portabil de recunoaştere facială.

    Cu ajutorul acestui dispozitiv, care se ataşează unui iPhone, un poliţist sau alt reprezentant al legii poate să fotografieze faţa unei persoane sau să îi scaneze irisul pentru a căuta o eventuală potrivire cu evidenţele privind antecedente penale aflate în baza de date. În plus, gadgetul poate face acest lucru şi prin scanarea amprentelor.

    Dispozitivul, care până acum a fost folosit doar de forţele armatei, nu a ajuns încă e mâinile poliţiştilor, având în vedere că baza de date este incompletă. Cu toate acestea, apariţia acestui sistem evidenţiază faptul că tehnologia recunoaşterii faciale devine o realitate.

    Deşi aparatul nu a fost încă lansat, unele persoane se întreabă dacă nu cumva legea ar trebui să solicite existenţa unui mandat înainte ca scanarea să aibă loc.

    Gadgetul creat de cei de la BI2 Technologies costă 3.000 de dolari şi este dorit de aproape 40 de agenţii.

    În timp ce majoritatea oficialilor se anunţă încântaţi de idee, Bill Johnson, directorul executiv al Agenţiei Naţionale a Asociaţiilor de Poliţie, susţine că scanarea irisului ridică o problemă serioasă, căci ea poate fi luată în considerare drept “percheziţie”. Tocmai de aceea, cei de la BI2 îi sfătuiesc pe oamenii legii să folosească dispozitivul doar atunci cand au suspiciuni şi doar în cazul infractorilor.

    Tehnica nu va fi utilizată doar de cei de la departamentul de justiţie. Reţeaua de socializare, Facebook, a adoptat recent un sistem de recunoaştere facială pentru ca utilizatorii să îşi poată identifica prietenii mult mai uşor. Unele aplicaţii destinate telefoanelor iPhone şi cele cu sistem de operare Android se mândresc cu această tehnologie, ce poate recunoaşte prieteni de pe Facebook prin fotografierea lor.

    Şi Google a luat în considerare utilizarea sistemului, dar apoi s-a răzgândit, afirmând că implementarea nu este posibilă până când nu se vor asigura de o bună funcţionare a sistemului de păstrare a confidenţialităţii.

    Ataşat unui iPhone, dispozitivul numit Moris (Mobile Offender Recognition and Information System) adaugă telefonului încă 4,4 centimetri. Producătorii spun că gadgetul va fi vândut doar instituţiilor legii, dar iau în considerare şi cererile de celor din sistemul de sănătate şi cel financiar. În plus, compania speră ca baza de date să includă, cu timpul, şi informaţii de la alte instituţii precum FBI.

    Principalul avantaj al acestui sistem în faţă tehnicilor mai vechi de intentificare a fost sintetizat de Sergentul Major Robert Haemmerle: “Poţi să prezinţi un buletin fals. Poţi să-ţi razi barba. Dar nu-ţi poţi schimba datele biometrice”.

     
  • iPhone 5 va avea camera foto 3D

    Chinezii care lucrează la fabrica Foxconn din Shenzhen, una dintre cele mai moderne din China şi locul unde sunt asamblate terminalele iPhone, au postat pe net mai multe fotografii cu iPhone 5.

    Apple va lansa cel mai nou terminal al său, iPhone 5, în luna septembrie a acestui an, iar dacă ar fi să ne luăm după site-urile chinezeşti, telefonul va avea cameră foto 3D.

    Pe site-ul 175 wan.com au fost postate două fotografii cu iPhone 5, iar chinezii sunt convinşi că aşa va arăta următorul model de la Apple. Din fotografii se observa că nu sunt mari diferenţe între iPhone 4 şi iPhone 5, cu excepţia camerei foto 3D.

    Compania taiwaneză Pegatron Technology a anunţat săptămâna trecută că a primit de la Apple o comandă pentru 15 milioane de terminale iPhone 5, care trebuiesc livrate până în luna septembrie. Surse din interiorul companiei taiwaneze au declarat că iPhone 5 nu este foarte diferit de actualul terminal.
    Conform unor zvonuri care circulă în piaţă, noul terminal Apple va avea un procesor A5 care este prezent şi pe tabletele iPad 2 şi un ecran mai mare.

     
  • Aplicaţia “Angry Birds” va ajunge pe marele ecran

    Ceea ce a început în 2009 ca un simplu joc pentru iPhone, a devenit o industrie de milioane de dolari. Următorul pas pentru “Angry Birds” este transformarea aplicaţiei în film.

    “Angry Birds” a fost realizat de compania Rovio şi s-a extins, în cei aproape doi ani de existenţă, de la aplicaţie valabilă numai pentru posesorii de iPhone la joc pentru PC şi Play Station şi aplicaţie pentru smartphone-uri cu alte sisteme de operare.

    Luna trecută Rovio a cumpărat studioul finlandez de animaţie Kombo, reprezentanţii companiei dorind să realizeze o serie de scurtmetraje care să le aibă ca personaje principale pe celebrele păsări. Aceştia voiau să transforme apoi scurtmetrajele într-un lungmetraj de animaţie.

    Conform The Guardian, pasul decisiv al celor de la Rovio a fost cooptarea lui David Maisel, fostul director al studiourilor Marvel, în calitate de consultant special. “S-a vorbit foarte de mult despre realizarea unui film Angry Birds, dar abia acum acest lucru se va întâmpla cu adevărat”, a spus acesta.

    Joculeţul care crează dependenţă a fost descărcat de 250 milioane de ori până acum. Scopul lui este să nimereşti, cu ajutorul unei praştii care propulsează păsări în aer, nişte porci care au furat ouăle păsărilor.

    Mikael Hed, directorul Rovio, a părut entuziasmat de colaborarea cu fostul reprezentant al companiei Marvel. David Maisel a fost cel care a dus la bun sfârşit proiecte importante ca “Iron Man” sau “The Incredible Hulk”. Dezvoltatorii jocului au în plan şi realizarea unei cărţi de bucate care să se inspire din celebrul “Angry Birds”.

     
  • Cum să nu picăm în plasa hoţilor de iPhone

    Poliţia Bucureşti înregistrează zilnic numeroase plângeri legate de furturile de telefoane mobile. Acum, ei se confruntă cu alte cazuri de fraudă, în aceste scopuri fiind folosite telefoanele mobile performante.

    În Capitală, în ultimele zile au existat cazuri în care diverse persoane încercau să comercializeze, pe stradă, machete iPhone pe post de telefoane originale. Preţurile cerute de comercianţii falşi variază între 400 şi 700 de lei.

    Un prim caz înregistrat de Poliţie a avut loc acum o săptămână. Atunci, doi tineri au fost prinşi în flagrant delict pe Centura Capitalei, în timp ce vindeau machete iPhone pe post de telefoane originale. Potrivit IPJ, poliţiştii au organizat o acţiune de prindere în flagrant pe raza localităţii Dragomireşti, a două persoane, suspecte de săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune.

    Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, sunt suspectaţi că au oferit spre vânzare telefoane mobile tip iPhone pe Drumul Naţional Centura Capitalei. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul zilei au fost prezentaţi parchetului şi instanţei de judecată, care a emis pe numele acestora ordonanţă de a nu părăsi localitatea. Pentru faptele lor, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 ani.

    Un alt caz, care a ajuns la redacţia noastră, s-a petrecut în incinta campusului Agronomie-Herăstrău. Atunci un student în vârstă de 20 de ani a fost acostat de un băiat care i-a arătat un telefon, iPhone 4, şi l-a întrebat dacă îl cumpără.

    Tânărul, fiind interesat să-şi achiziţioneze un telefon, i-a cerut mai multe detalii despre telefon. Comerciantul a scos telefonul şi a început să-i arate caracteristicile importante ale smatphone-ului. A început să enumere: “cameră de 8 MP, memorie de 16 GB, fără nicio zgârietură, preţ bun şase milioane”. Pe parcursul acestei prezentări o altă persoană apela. Vânzătorul a spus că telefonul este furat şi i-a cerut să se gândească repede dacă îl cumpără. I-a cerut telefonul pentru a-l închide, l-a băgat în buzunar pentru a nu atrage atenţia şi a început să caute un ac pentru a recupera cartela. Tânărul păgubit a scos din buzunar cei cinci milioane şi a primit telefonul închis.

    Au bătut palma, iar comerciantul a plecat în grabă. După câteva minute de încercări de a deschide telefonul studentul a decis să meargă la un service. Acolo i-a arătat telefonul, iar vânzătorul a spus că este o machetă. El a explicat că în ultimul timp aceste cazuri sunt tot mai frecvente şi numeroşi oameni pică în plasa celor care se ocupă cu astfel de “tranzacţii”. Tânărul nu a făcut plângere la poliţie.

    Cum arată astfel de comercianţi?

    Oamenii care au asemenea activităţi sunt de regulă tineri cu vârste cuprinse între 18-25 de ani şi sunt îmbrăcaţi modest, astfel încât să pară credibil faptul că au furat de nevoie. Atitudinea lor este, de asemenea una care te duce cu gândul la furt: aspect al feţei crispat, tremurături, vorbit în şoaptă, ţinut telefonul într-un mod uşor misterios, privirea îndreptată spre pământ.

    Modul în care se desfăşoară “tranzacţia”

    Persoana care vinde astfel de produse operează în zone aglomerate. Arată un telefon real pe care, bineînţeles, îl oferă posibilului cumpărator pentru a-l încerca. După negocierea preţului, la finalizarea “tranzacţiei”, profitând de neatenţia cumpărătorului, telefonul real este înlocuit cu o machetă, în care sunt introduse, în prealabil, plăcuţe metalice, cu rolul de a imita greutatea originalului.

    Machetele de tip iPhone sunt comercializate pe diverse site-uri precum: okazii.ro, la preţul de 90 de lei.

     
  • iPhone-uri contrafăcute de chinezi: metal în loc de placă de bază

    Vameşii de la Biroul Otopeni – Călători au reţinut, astăzi, 100 de telefoane iPhone cu metal în loc de placa de bază, informează Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), într-un comunicat de presă.

    Astfel, lucrătorii vamali de la Otopeni au descoperit într-un colet sosit din China, pentru o persoană fizică din Constanţa, 100 de telefoane mobile inscripţionate iPhone, care aveau în interiorul carcasei bucăţi de metal.

    Vameşii au descoperit marfa în timpul controlului fizic al unui colet cu o greutate de 13 kg, sosit prin DHL International România.

    Coletul era expediat din China pentru cetăţeanul român, G.P., în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în municipiul Constanţa, care avea declarate “100 telefoane mobile, jucării”, cu o valoare totală de 125 de dolari.

    În urma controlului vamal, lucrătorii vamali au descoperit 100 telefoane mobile inscripţionate iPhone care în interiorul carcasei nu aveau însă placa de bază a telefonului, ci bucăţi de metal, care asigurau greutatea unui telefon original.

    Autoritatea vamală a reţinut carcasele de telefon, susceptibile a fi contrafăcute, urmând să le trasmită pentru expertiză.

     
  • iPhone-ul, globalizarea şi românii

    De nenumărate ori am auzit replica “dacă ne năşteam în altă ţară, acum eram cineva”. Parţial adevărat. De ce? Pentru că în ultimii ani, doar cei care nu au fost puternici sau cei care nu şi-au dorit cu adevărat nu au putut reuşi. Binenţeles că sunt şi excepţii, aşa cum nu există nicio pădure fără uscături, dar în mileniul III posibilităţile românilor sunt nelimitate.

    Afirm, cu tărie chiar, că am ajuns de la egal la egal cu orice american, englez sau francez. Unul dintre argumente, şi cel mai de actualitate, este o aplicaţie făcută de români pentru iPhone cu care se poate descoperi dacă ai sau nu cancer de piele. Ştirea a fost prezentată ieri, mai întâi, de publicaţiile de renume din afară, precum Washington Post sau Business Insider, iar mai apoi preluată de aproape toate ziarele şi televiziunile din ţară şi străinătate.

    O echipă de câţiva oameni au reuşit, fără să fie nevoiţi să părăsească ţara, să aducă o mare laudă României. Cu un preţ modic, de circa 5 dolari, utilizatorii de iPhone pot descărca aplicaţia Skin Scan cu ajutorul căreia, după ce este fotografiată o aluniţă, se poate diagnostica apariţia melanomului, una dintre cele mai grave forme de cancer al pielii.

    Pentru a putea finaliza această aplicaţie, a au făcut front comun medici, matematicieni şi programatori. Este adevărat şi faptul că fără susţinere financiară proiectul lor mai avea de aşteptat, dar au găsit fondurile necesare tot în România, la un fond de investiţii.

    Aşa cum ne-a declarat unul dintre co-partenerii afacerii, Mircea Popa, aplicaţia a fost finalizată la 31 mai, iar finanţarea de 50.0000 de euro a venind din partea Seed Money România. Aşadar, avem un exemplu clar că şi în România se poate, dacă îţi doreşti cu adevărat.

    Exemplul lor nu este singular. În urmă cu un an, colegii mei de la ziarul Evenimentul Zilei au prezentat cazul altor români care au făcut mai multe aplicaţii pentru binecunosctul produs al celor de la Apple. Şi, mai recent, este exemplul firmei clujene iQuest, a cărei aplicaţii – Trip Journal, câştigătoare a premiului pentru cea mai bună aplicaţie din lume acordat de Google anul trecut, a fost nominalizată la premiile Webby, considerate Oscarurile internetului.
    În luna martie, o altă româncă, tot de la Cluj, Raluca Ioana van Staden, a câştigat special “Special Diploma” şi “Scientific Order Leonardo Da Vinci pentru promovarea creativităţii” pentru un dispozitiv care depistează cancerul în doar şase minute.

    Pentru descoperirile acestea, care au ajuns pe prima pagină a mai multor ziare din afară, românii nu au fost nevoiţi să părăsească România. Ei au găsit aici tot ceea ce aveau nevoie pentru a demonstra că ne ridicăm la orice fel de standard cu produsele noastre. O concluzie, la prima vedere, ar fi că economia de piaţă şi paşii făcuţi de România în ultimii 20 de ani nu au fost de prisos. Globalizarea are şi părţi bune, nu doar aceea că marii coloşi economici merg în ţările sărace, cu forţă de muncă ieftină, pentru a-şi mări profitul cu costuri cât mai reduse. Sau văzută din cealaltă parte, românii nu mai sunt nevoiţi să ajungă în SUA, precum ardelenii după aur sau petrol, aşa cum am văzut în filmele lui Dan Piţa sau Mircea Veroiu, cu regretatul actor Ilarion Ciobanu.

     
  • Bloomberg: Noul iPhone vine în septembrie cu iOS 5, un procesor mai puternic şi o cameră foto de 8 megapixeli

    Compania americană Apple are în plan să lanseze un nou iPhone în luna septembrie, care va include un chip mai puternic pentru a accelera procesarea datelor, şi o cameră foto mai “avansată”, scrie Bloomberg, citând două persoane familiare cu strategia firmei.

    Noul iPhone va include procesorul A5, cel mai puternic chip utilizat de compania americană – până acum doar la tableta iPad 2, şi o cameră foto de 8 megapixeli. iPhone 4 are o cameră foto de 5 megapixeli.

    Telefonul va rula iOS 5, versiunea sistemului de operare prezentată recent de Steve Jobs la conferinţa dezvoltatorilor Apple.

    Conform Bloomberg Apple testează şi o variantă de iPad care are un ecran cu o rezoluţie mai mare, similară cu cea a iPhone 4. Această informaţie a fost furnizată Bloomberg de o persoană familiară cu planurile Apple.