Orange, Vodafone şi Cosmote, principalii operatori de telefonie mobilă din ţara noastră, au în portofoliul lor terminalul iPhone 4. Dar care are cea mai bună ofertă?

1
Orange a fost primul operator care a comercializat iPhone în ţara noastră, însă de la sfârşitul anului trecut ultimul model al americanilor de la Apple, iPhone 4, se găseşte şi la ceilalţi doi mari operatori, Vodafone şi Cosmote.

Fiecare dintre cei trei operatori pun la dispoziţia clienţilor mai multe abonamente, pe unul sau doi ani, iar Orange are până pe 31 august o ofertă specială.

Orange oferă clienţilor săi două abonamente dedicate: Pantera pentru iPhone 29 şi Pantera pentru iPhone 49. Preţul abonamentelor este de 29 euro, respectiv 49 euro. Cei care vor un alt tip de abonament pot cumpăra iPhone la preţuri care variază în funcţie de perioada contractuală.

Pentru un abonament Pantera între 8-11 euro, un client Orange plăteşte 449 euro în cazul modelului iPhone 4 de 16 GB şi 549 pentru un model de 32 de GB, perioada contractuală fiind 24 de luni.

Cei care optează pentru un abonament Pantera între 12-19 euro pot achiziţiona iPhone 4 de 16 GB la 349 euro şi modelul de 32 de GB la 449 de euro.

Francezii au şi o ofertă specială până pe 31 august. Clienţi care îşi fac un abonament pentru iPhone şi vin cu numărul din altă reţea primesc cu 50% mai multe minute naţionale. Minutele se acordă lunar timp de 12 luni la abonamentele noi încheiate pe doi ani.

La Vodafone, lucrurile sunt mai simple. Astfel, britanicii au trei abonamente iPhone 500 MB, iPhone 1 GB şi iPhone 1,5 GB. Cei care optează pentru primul abonament plătesc 19 euro pe lună şi achiziţionează telefonul la un preţ de 399 euro, varianta de 16 GB, şi 499 euro, cea de 32 de GB. Abonamentele sunt pe doi ani. Pentru 19 euro pe lună, clienţii primesc 1.000 de minute în reţea, 100 minute naţionale , 500 de mesaje în reţea, 50 MMS-uri naţionale şi 500 MB internet pe mobil.

Cel mai ieftin abonament iPhone la Cosmote este Discover. Acesta costă 18,6 euro şi include 110 minute naţionale şi internationale, 1.000 de minute şi SMS-uri în reţea, 110 MMS în reţea şi trafic de date inclus de 1 GB. La acest abonament iPhone 4 16 GB are un preţ de 2.229 lei, iar modelul de 32 GB costă 2.679 lei, dacă contractul este încheiat pe un an. Pentru abonamentele pe doi ani, clienţii Cosmote plătesc 1.749 lei pentru iPhone 4 16 GB şi 2.199 lei pentru iPhone 4 32 GB.

În concluzie:

La Orange poţi alege dintr-o gamă variată de abonamente, însă chiar dacă optezi pentru unul de 8-11 euro, pe 24 de luni, care nu are foarte multe minute incluse tot ajungi să plăteşti, pe un iPhone 4, 1.900 de lei.

La Vodafone preţul abonamentelor pleacă de la 19 euro, cel mai ieftin iPhone 4 costând aproape 1.700 de lei, abonamentul fiind pe doi ani.

La Cosmote pentru 18,6 euro ai mai multe minute incluse şi trafic de date mai mare decât la ceilalţi operatori, iar telefonul are un preţ de 1.749 lei cu abonament pe doi ani.

Cei care nu vor un abonament se pot orienta oricând către magazinele online şi pot achiziţiona un iPhone 4 la liber. În magazinele online de la noi preţurile pleacă de la 2.750 de lei pentru iPhone 4 de 16 GB şi ajung la 3.500 de lei pentru modelul de 32 de GB.