Mai multi chinezi care stăteau weekendul acesta la coadă, în Beijing, ca să-şi cumpere un iPhone 4 alb s-au gândit că acesta este un gadget pentru care merită să te lupţi. Aşa că s-au luat la bătaie cu angajaţii magazinului Apple, au spart una din uşile de sticlă ale clădirii şi i-au determinat pe vânzători să închidă centrul comercial pentru mai multe ore.

Carolyn Wu, purtător de cuvânt al Apple, a spus că mai multe persoane, care stăteau la coadă afară pentru un iPhone 4 alb, au devenit agresive, iar angajaţii au închis uşile pentru a se proteja atât pe ei, cât şi pe clienţii aflaţi înăuntru. Începând de duminică, cei care vor să cumpere cu iPhone 4 alb din magazinul din Beijing trebuie să îşi facă mai întâi rezervare, dar versiunea pe negru este disponibilă imediat oricui intră pe uşă. Acesta nu a fost singurul incident care a avut loc la centrul comercial, însă este cel mai grav de până acum, iar imaginile cu uşa din sticlă făcută bucăţi şi cu clienţi răniţi, ce-i drept, uşor, au făcut turul internetului.

Incidentul din weekend arată încă o dată cât de mult îşi doresc chinezii un gadget de la Apple. În luna ianuarie, compania a raportat că vânzările în China, în primul trimestru fiscal, au crescut de patru ori ajungând la 2,6 miliarde de dolari.